Protecția mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare. Conducerea comunei Covăcița este permanent in cautare de noi solutii pentru protejarea mediului inconjurator.

Cea de-a 31-a ediție a Festivalului de muzică ușoară „Tinerețea Cântă - Uzdin 2019“ s-a derulat vineri 8 respectiv sâmbătă, 9 noiembrie. În prima seară a Festivalului au evoluat opt soliștii vocali în concurența pentru premii iar tinerele soliste Lena Planianin din Novi Sad, Bianca Bălan din Uzdin și Teodora Mic din Satu Nou au evoluat în afara concursului. Sâmbătă seara, în cadrul concursului internațional s-au prezentat cinci soliști vocali din România și șase de la noi.

Prin intonarea imnului ”Zori senine”, vineri seara, pe scena Căminului cultural ”Doina”, a fost inagurată cea de 31-a ediție a Festivalului de muzică ușoară românească ”Tinerețea cântă – Uzdin 2019”. În prima seară a festivalului tineresc, publicului și juriului, s-au prezentat, în cadrul concursului național, soliștii vocali din Ecica, Satu Nou, Novi Sad și Uzdin.

POLITIKA