Asociaţia de Femeii „Bunicuţele” din Uzdin anul acesta aniversează 20 de ani de activitate.

Asociația a luat ființa din nevoia tot mai mare a femeilor din toate domeniile profesionale de a fi promovate, susținute, dar și îndrumate. La Casa Pensionarilor din Uzdin, în fiecare lunie membrele Asociației de Femeii „Bunicuțele“ din localitate se adună și discută despre toate activitățile la care participă. Luni, 6 februarie, a avut loc ședința anuală unde s-a discutat despre toate activitățile care au realizat în anul precedent. Tot la această ședință a fost vorba și despre situația financiară, despre proiectele la care vor concura.
Președinta Asociației femeilor „Bunicuțele“ din Uzdin, Ana Boier, a precizat că pe 24 februarie împreună cu reprezentanți comunei Covăcița, vor participa la Târgul de Turism din Belgrad. Prima manifestare din acest an, care a devenit tradițională, este Mărțișorul. Acest eveniment se va desfășura pe data de 27 februarie când vor participa și vor recita poezii elevi de la Școala elementară „Sf. Gheorghe“ din Uzdin. Anul acesta Asociația „Bunicuțele“ aniversează 20 de ani de activitate. Doamna Boier ne-a menționat că îș aduce aminte, parcă ieri a fost, când au organizat prima expoziție la Casa Pensionarilor din sat. În anul 2003 pensionarele din Uzdin au adus decizia ca să devină o Asociație de femeii sub numele „Bunicuțele.

Radio Televizija Opštine Kovačica

Learn More →

Ostavite odgovor

Vaša adresa e-pošte neće biti objavljena. Neophodna polja su označena *